Evenimente

Conferință de presă privind derularea lucrărilor din cadrul contractului “Construirea stației de sortare a deșeurilor reciclabile și a stației TMB din localitatea Ovidiu

Consiliul Județean Constanța a organizat, în data de 28 iunie 2018, o conferință de presă privind derularea lucrărilor din cadrul contractului “Construirea stației de sortare a deșeurilor reciclabile și a stației TMB din localitatea Ovidiu”. Contractul este derulat în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Constanţa”, proiect cofinanțat prin Uniunea Europeană (UE) din Fondul de Coeziune și Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Sectorial Mediu 2007-2013 și Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-20120.

Acest contract de lucrări are o valoare totală 41.243.531,44 lei (fără TVA). Lucrările executate în cadrul contractului au ca scop construcția stației de sortare a deșeurilor reciclabile și a stației TMB din localitatea Tortoman. Termenul de finalizare a contractului de lucrări este 24.07.2018, fiind respectat întocmai angajamentul contractual.
Proiectul „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța” este derulat de către Consiliul Județean Constanța, în calitate de beneficiar al finanțării europene nerambursabile (2014-2020), și are o valoare totală de 68.264.294,22 lei (fără TVA). Contribuția nerambursabilă a Uniunii Europene reprezintă 39.348.203,94 lei (2014-2020).
Contractul de lucrări este implementat de către asocierea S.C. Secvision Business Solutions S.R.L. cu S.C. Hidroconstrucția S.A. și S.C. Argif Proiect S.R.L.

Vezi aici prezentare Contract de lucrări CL4 “Construirea stației de sortare a deșeurilor reciclabile și a stației de Tratare Mecano-Biologica din localitatea Ovidiu”
Vezi aici înregistrarea video a conferinței
Vezi aici o galerie foto a evenimentului

SONDAJ DE OPINIE privind Gradul de Informare a Publicului, după derularea Campaniilor de Comunicare și Informare

În cadrul Proiectul „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța” au fost efectuate sondaje de opinie pentru a evalua modul în care populația cunoaște și aplică măsurile referitoare la protecția mediului și colectarea selectivă, care este gradul de cunoaștere a terminologiei referitoare la managementul deșeurilor, precum și care sunt practicile referitoare la deșeuri.
Studiul realizat în perioada noiembrie – decembrie 2016, prevăzut la finalizarea Campaniei de comunicare, informare și publicitate cu privire la educarea și conștientizarea populației, s-a realizat pe un eșantion reprezentativ de 385 de persoane la nivel întregului județ (urban 69,9% și rural 30,1%). Studiul a concluzionat că termenul de colectare selectivă a deșeurilor înregistrează un grad ridicat de cunoaștere (89%) și că se observă o creștere semnificativă a asocierii corecte între culoarea containerelor și tipul de deșeu.

Mai multe detalii despre rezultate gasiti in raportul Sondajului de opinie

Conferința de presă privind finalizarea contractului de lucrări „Construirea stațiilor de trasfer Hârșova si Deleni”

În data de 20 Octombrie 2016, Consiliul Județean Constanța a organizat o conferința de presă privind finalizarea contractului de lucrări „Construirea stațiilor de trasfer Hârșova si Deleni” din cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operational Sectorial de Mediu 2007-2013.

Evenimentul a avut loc în cadrul hotelului Ibis Constanta și s-a desfășurat în prezența doamnei Silvia Buhlea, director Organismul Intermediar Galați – Ministerul Fondurilor Europene, a reprezentanților din partea Consiliului Județean Constanța, precum si a reprezentanților din partea mass-media.
Acest contract de lucrări a avut o valoare de: 5.698.493,57 lei (fără TVA).
Lucrările din cadrul contractului menționat mai sus au avut ca scop construirea a două staţii de transfer a deșeurilor, în localitățile Hârşova şi Deleni, deșeuri care vor fi ulterior selectate şi transportate către depozitul conform de deşeuri de la Tortoman.
Termenul de finalizare a contractului de lucrări a fost 25.03.2016, fiind respectat întocmai angajamentul contractual.

Reamintim faptul că programul de investiții „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța” este derulat de către Consiliul Județean Constanța și are o valoare totală de 201.907.376 lei (fără TVA). Contribuția nerambursabilă a Uniunii Europene reprezintă 144.230.604 lei, cea a Guvernului României 26.773.345 lei și cea a Consiliului Județean Constanța 1.727.312 lei.

Vezi aici înregistrarea video a conferinței
Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Inaugurarea investiţiei şi conferința de presă privind finalizarea contractului de lucrări „Construirea stației de sortare a deșeurilor reciclabile și a stației TMB din localitatea Tortoman”

În data de 17 noiembrie 2016, Consiliul Județean Constanța organizat inaugurarea investiţiei şi o conferința de presă privind finalizarea contractului de lucrări „Construirea stației de sortare a deșeurilor reciclabile și a stației TMB din localitatea Tortoman”, din cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operational Sectorial de Mediu 2007-2013.

Evenimentul a avut loc în localitatea Tortoman, la amplasamentul contractului de lucrări, și s-a desfășurat în prezența domnului Daniel Learciu, Vicepresedinte al Consiliului Județean Constanța, domnului Lucian Chitic, Primar al localității Tortoman, reprezentanților din partea Organismului Intermediar Galați – Ministerul Fondurilor Europene, reprezentanților din partea Consiliului Județean Constanța, precum si reprezentanților din partea mass-media.
Acest contract de lucrări a avut o valoare de: 22.070.006,99 lei (fără TVA).
Termenul de finalizare a contractului de lucrări a fost 03.08.2016, fiind respectat întocmai angajamentul contractual.

Jurnaliștii prezenți la eveniment au participat inclusiv la o vizită tehnică în șantierul contractului de lucrări, din localitatea Tortoman.
Reamintim faptul că programul de investiții „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța” este derulat de către Consiliul Județean Constanța și are o valoare totală de 201.907.376 lei (fără TVA). Contribuția nerambursabilă a Uniunii Europene reprezintă 144.230.604 lei, cea a Guvernului României 26.773.345 lei și cea a Consiliului Județean Constanța 1.727.312 lei.

Vezi aici înregistrarea video a conferinței
Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Întâlniri publice în localitatea Cumpăna

Seria întâlnirilor publice din cadrul campaniei de conștientizare a populației privind beneficiile proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța” a ajuns la final. Astfel, pe 26 mai 2016, la Sala de Sport a comunei Cumpăna, s-a derulat evenimentul cu numărul 40. Acțiunea s-a adresat, în egală măsură, copiilor și persoanelor adulte din comună și a reunit elevi ai Liceului Tehnologic, precum și profesori ai acestora, dar și locuitori ai comunei Cumpăna.

Într-o atmosferă efervescentă, elevii claselor a V-a de la Liceul Tehnologic Cumpăna au fost ”actori” într-un joc în care le-au fost testate abilitățile de a colecta selectiv, contra cronometru, diverse tipuri de deșeuri: hârtie, plastic și biodegradabile. Exercițiul i-a captivat și i-a motivat, fiecare din cei prezenți dovedind spirit de observație și responsabilitate atunci când jocul a devenit competitiv.

Toți elevii prezenți au primit din partea Consiliului Județean materiale promoționale realizate în cadrul proiectului, iar persoanelor adulte le-au fost oferite materiale educative privind beneficiile proiectului, avantajele obținerii compostului în mod individual, precum și importanța colectării selective a deșeurilor.

Autoritățile locale au fost reprezentate de Doamna Mariana Gâju, Primarul Comunei Cumpăna și de Doamna Daniela Cristea, Directorul Liceului Tehnologic, iar din partea Consiliului Județean a fost prezent Domnul Cătălin Anton, asistent proiect.

Consiliul Județean Constanța a încheiat această etapă a celor 40 de adunări publice și vizite în școli, prin care acoperit o arie cât mai mare de localități din Județul nostru.

 

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

 

Întâlniri publice în localitatea Grădina

Penultima adunare publică, organizată de Consiliul Județean pentru conștientizarea populației privind beneficiile proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, a reunit, la căminul cultural din comuna Grădina, elevi ai Școlii Gimnaziale nr.1, precum și locuitori ai comunei.

Astfel, pe 25 mai 2016, elevii clasei a V-a și a VI-a, însoțiți de profesorii lor, au asistat încântați la prezentarea pe care a susținut-o reprezentantul Consiliului Județean, privind colectarea selectivă a deșeurilor si avantajele obținerii compostului în gospodăriile individuale. Apoi au participat la un joc în care le-au fost testate abilitățile de a colecta selectiv, contra cronometru, diverse tipuri de deșeuri: hârtie, plastic și biodegradabile. Exercițiul le-a captivat atenția i-a stimulat să asocieze tipul de deșeu cu containerul corespunzător.

Cei prezenți la eveniment au primit din partea Consiliului Județean materiale promoționale și educative, realizate în cadrul proiectului.

Autoritățile locale au fost reprezentate de Doamna Primar Gabriela Iacobici și de Doamna Viceprimar Nicoleta Dore,  iar din partea Consiliului Județean a fost prezent Domnul Cătălin Anton, asistent de proiect.

 

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Întâlniri publice în localitatea Pecineaga

Căminul Cultural din Pecineaga a  reunit joi, 19 mai 2016, profesori și elevi de la Școala Gimnazială nr.1, dar și locuitori ai  comunei, în cadrul campaniei de conștientizare a populației privind beneficiile proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”.

Prima parte a evenimentului a fost dedicată elevilor claselor a V-a și a VI-a, care au fost foarte activi și entuziasmați de noutățile pe care le-au aflat despre colectarea selectivă a deșeurilor.

Elevii au participat, apoi, la un joc în care le-au fost testate abilitățile de a colecta selectiv, contra cronometru, diverse tipuri de deșeuri: hârtie, plastic și biodegradabile. Exercițiul le-a captivat atenția i-a stimulat să asocieze tipul de deșeu cu containerul corespunzător.

Beneficiarii evenimentului au fost toți cei 88 de elevi din clasele a V-a si a VI-a de pe raza UAT Pecineaga, care au primit din partea Consiliului Județean materiale promoționale și educative, realizate în cadrul proiectului.

Orele prânzului au reunit la Căminul Cultural locuitori ai comunei, care au fost interesați de avantajele obținerii compostului în mod individual, precum și de importanța colectării selective a deșeurilor.

Din partea autorităților locale a fost prezent Domnul Lili Pâslaru, Primarul comunei Pecineaga, iar Consiliul Județean a fost reprezentat la acest eveniment de Domnul Cătălin Anton, asistent de proiect.

 

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

 

Întâlniri publice în Orașul Negru Vodă

Consiliul Județean a organizat pe 19 mai 2016 cea de-a doua adunare publică în Orașul Negru Vodă. Astfel, după orele prânzului,  Casa de Cultură din oraș a găzduit elevi ai Liceului Teoretic Negru Vodă, profesori ai aceluiași liceu și locuitori ai orașului, care au participat, entuziasmați, la acțiunea organizată în cadrul campaniei de conștientizare a populației din zona de implementare a proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”.

Elevii au avut ocazia să-și dovedească talentul în arte plastice și să reprezinte în imagini colectarea selectivă a deșeurilor, așa cum și-o imaginează. Cei mai inspirați au primit diplome, însă toți copiii s-au bucurat de materialele promoționale pe care le-au primit și care au fost realizate în cadrul proiectului. Nu au lipsit întrebările obiective din partea copiilor, iar atenția cu care au urmărit prezentarea pe care a susținut-o reprezentantul Consiliului Județean a demonstrat că preocuparea lor pentru colectarea selectivă este vizibilă și ei sunt interesați să protejeze mediul în care trăiesc.

La evenimentul din Negru Vodă a fost prezent Domnul Petre Ștefan, Viceprimar al orașului, iar din partea Consiliului Județean Constanța a fost prezent Domnul Cătălin Anton, asistent proiect.

 

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

 

Întâlniri publice în Orașul Băneasa

 

Casa de Cultură din Orașul Băneasa a găzduit astăzi, 18 mai 2016, o nouă adunare publică din seria evenimentelor pe care Consiliul Județean le organizează pentru conștientizarea populației din zona de implementare a proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”.

Astfel, 71 de elevi ai Liceului Teoretic Băneasa, însoțiți de profesorii lor, și-au dat întâlnire cu membrii echipei de proiect, pentru a învăța cum se face colectarea selectivă a deșeurilor în mod corect. Ei au asistat la o prezentare despre colectarea selectivă a deșeurilor si importanța acesteia in viața noastră. Ei au primit materiale promoționale realizate în cadrul proiectului și au fost personaje principale într-o ”piesă de teatru”, în cadrul căreia au interpretat rolurile unor personaje responsabile pentru viața planetei, dar au asistat și la o prezentare pe tema colectării selective a deșeurilor.

Apoi, elevii au realizat o mini expoziție de desene tematice, cele mai bune dintre ele obținând diplome și aprecierile celor prezenți.

Orele prânzului au fost dedicate persoanelor adulte din Orașul Băneasa, care au participat la o prezentare despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre importanța colectării selective și avantajele socio-economice ale proiectului.

Consiliul Județean a fost reprezentat la evenimentul de la Băneasa de Domnul Cătălin Anton, asistent proiect.

 

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Întâlniri publice în Orașul Ovidiu

În prima parte a zilei de 12 mai 2016, orașul Ovidiu a găzduit cea de-a doua adunare publică organizată în această localitate de Consiliul Județean, în vederea conștientizării populației din zona de implementare a proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”.

Astfel, la Casa de Cultură ”Elena Roizen” și-au dat întâlnire, în prima parte a zilei, elevii din clasele a V-a și a VI-a de la Grupul Școlar ”Ion Podaru”, care au asistat la o prezentare despre colectarea selectivă a deșeurilor si importanța acesteia in viața noastră. Ulterior, elevii au primit materiale promoționale realizate în cadrul proiectului și au fost eroii unei ”piese de teatru”, în cadrul căreia au interpretat rolurile unor personaje responsabile pentru viața planetei și au experimentat avantajele colectării selective.

În cadrul evenimentului, elevii au realizat o mini expoziție de desene tematice, cele mai bune dintre ele obținând diplome și aprecierile celor prezenți.

A doua parte a evenimentului a fost dedicată persoanelor adulte din Orașul Ovidiu, care au participat la o prezentare despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre importanța colectării selective și avantajele socio-economice ale proiectului.

La evenimentul de la Ovidiu a fost prezent Domnul Cătălin Anton, asistent proiect, profesori ai liceului implicat în proiect, precum și locuitori ai orașului.

Adunările publice, pe care Consiliul Județean Constanța le organizează ca parte componentă a proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, vor continua și în perioada următoare.

 

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

 

Întâlniri publice în localitatea Lumina

 Campania de conștientizare a populației privind beneficiile proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța” a ajuns în comuna Lumina unde, în dupa-amiaza zlei de 12 mai 2016,  a avut loc cea de-a 35-a întâlnire publică. Acțiunea s-a adresat, în egală măsură, copiilor și persoanelor adulte din comună și a avut loc la căminul cultural din localitate.

Împreună cu profesorii coordonatori, elevii claselor a V-a de la Școala Gimnazială nr.1 Lumina au asistat la o prezentare despre avantajele colectării selective a deșeurilor și despre importanța obținerii compostului în gospodăriile proprii. Ei și-au dovedit talentul în pictură, prin realizarea unor desene despre colectarea selectivă a deșeurilor, în cadrul unui concurs prin care o comisie a selectat cele mai reușite lucrări, iar cei prezenți le-au răsplătit cu diplome și aplauze.

Elevii au fost, apoi, ”actori” într-un joc în care le-au fost testate abilitățile de a colecta selectiv, contra cronometru, diverse tipuri de deșeuri: hârtie, plastic și biodegradabile. Exercițiul, unul competitiv, le-a captivat atenția și i-a stimulat să asocieze, într-un timp scurt, tipul de deșeu cu containerul corespunzător.

Toți copiii prezenți au primit din partea Consiliului Județean materiale promoționale și educative, realizate în cadrul proiectului.

Cea de-a doua parte a întâlnirii a reunit la căminul cultural din Lumina locuitori ai comunei, toți fiind interesați de avantajele obținerii compostului în mod individual, precum și de importanța colectării selective a deșeurilor.

Consiliul Județean Constanța va continua acest gen de acțiuni în perioada următoare și, prin aceste demersuri, și-a propus să acopere o arie cât mai mare de localități din Județul nostru.

 

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

 

Întâlniri publice în Orașul Hârșova

 Dacă în prima parte a zilei de miercuri, 11 mai, caravana colectării selective a ajuns in comuna Crucea, în după-amiaza aceleiași zile, 109 elevi din clasele a V-a și a VI-a aparținând Liceului Ioan Cotovu din Harsova au învățat cum se face colectarea selectivă a deșeurilor și cum se obține compostul, la un nou eveniment desfășurat, în cadrul campaniei de conștientizare a populației privind beneficiile proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, derulat de Consiliul Județean.

Elevii prezenți la eveniment au fost bucuroși să descopere lucruri noi și au asistat cu interes la prezentarea PowerPoint, interacționând prin întrebări cu organizatorii, la finalul acesteia.

În cadrul unui concurs de desene, elevii și-au dovedit calitățile artistice și au realizat lucrări cu tema colectarea selectiva a deșeurilor, iar alții au compus poezii. Cei mai talentați dintre ei au primit diplome și au recitat din creațiile proprii,  fiind îndelung aplaudați de cei aflați în sală.

Entuziasmul lor a fost recompensat cu materiale promoționale realizate în cadrul proiectului.

A doua parte a evenimentului a fost dedicată populației adulte din orașul Hârșova, care a asistat la o prezentare explicită privind derularea proiectului, avantajele socio-economice ale acestuia, importanța colectării selective și a obținerii compostului în gospodăriile proprii.

Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat reprezentanți ai Liceului Teoretic Ioan Cotovu, locuitori ai orașului, iar din Partea Consiliului Județean a participat Domnul Cătălin Anton – Asistent Manager Proiect.

 

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

 

Întâlniri publice în localitatea Crucea

Consiliul Județean Constanța continuă seria întâlnirilor publice pentru conștientizarea populației din zona de implementare a proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, importanța colectării selective a deșeurilor și avantajele realizării compostului în gospodăriile proprii.

Astfel, miercuri, 11 mai 2016, la căminul cultural din comună, Consiliul Județean Constanța a organizat întâlnirea publică, adresată elevilor și adulților din comuna Crucea, care a cuprins 2 etape. În prima parte a au participat 57 de elevi ai Liceului Tehnologic Crucea. Aceștia au participat la o prezentare pe tema importanței colectării selective a deșeurilor, apoi au fost implicați într-un concurs de desene pe aceeași temă, iar cele mai frumoase lucrări au fost premiate.

De asemenea, ei au învățat să colecteze deșeurile selectiv și au participat la un concurs, pe echipe, prin care au fost educați să utilizeze în mod corect pubelele. Pe parcursul derulării evenimentului, elevii au primit materiale promoționale realizate în cadrul proiectului.

A doua etapă a întâlnirilor a fost organizată pentru persoanele adulte din localitatea Crucea, care au asistat la o prezentare detaliată despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre importanța colectării selective și avantajele socio-economice ale proiectului.

 

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

 

Întâlniri publice în localitatea Mihail Kogălniceanu

Campania de conștientizare a populației privind beneficiile proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța” a ajuns în comuna Mihail Kogălniceanu unde, pe 21 aprilie 2016, a avut loc o nouă întâlnire publică. Acțiunea s-a adresat, în egală măsură, copiilor și persoanelor adulte din comună și a avut loc la căminul cultural din localitate.

Împreună cu profesorii coordonatori, elevii claselor a V-a și a VI-a de la Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu au asistat la o prezentare despre avantajele colectării selective a deșeurilor și despre importanța obținerii compostului în gospodăriile proprii. Copiii și-au dovedit talentul în arte plastice și au realizat desene despre colectarea selectivă a deșeurilor, în cadrul unui concurs în care o comisie a ales cele mai frumoase ”opere”, iar cei premiați au fost răsplătiți cu diplome și aplauze.

Elevii au fost, apoi, protagoniștii unui joc în care le-au fost testate abilitățile de a colecta selectiv, contra cronometru, diverse tipuri de deșeuri: hârtie și carton, plastic și biodegradabile. Exercițiul le-a captivat atenția și i-a stimulat să asocieze, într-un timp scurt, tipul de deșeu cu containerul corespunzător.

Toți cei 123 de elevi prezenți au primit din partea Consiliului Județean materiale promoționale și educative, realizate în cadrul proiectului.

Cea de-a doua parte a întâlnirii a reunit, în același cămin cultural, locuitori ai comunei care au fost interesați de avantajele obținerii compostului în mod individual, precum și de importanța colectării selective a deșeurilor.

Consiliul Județean Constanța a fost reprezentat de Domnul Viorel Creangă, managerul de proiect și de Domnul Cătălin Anton, asistent proiect.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în localitatea Nicolae Bălcescu

Căminul Cultural din comuna Nicolae Bălcescu a reunit miercuri, 20 aprilie 2016, profesori și elevi de la Liceul Tehnologic I.C. Brătianu, dar și locuitori ai comunei, în cadrul campaniei de conștientizare a populației privind beneficiile proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”.

În prima parte a evenimentului au fost prezenți elevii claselor a V-a și a VI-a, care au fost foarte entuziasmați de noutățile pe care le-au aflat în cadrul unei prezentări privind colectarea selectivă a deșeurilor.

Ei au fost, apoi, personaje principale într-o ”improvizație teatrală”, în cadrul căreia au interpretat rolurile unor persoane responsabile pentru viața planetei.

Beneficiarii evenimentului au fost cei 99 elevi din clasele a V-a si a VI-a de pe raza UAT Nicolae Bălcescu, care au primit din partea Consiliului Județean materiale promoționale și educative, realizate în cadrul proiectului.

Cea de-a doua parte a întâlnirii a reunit la Căminul Cultural locuitori ai comunei, care au fost interesați de avantajele obținerii compostului în mod individual, precum și de importanța colectării selective a deșeurilor.

Din partea Consiliului Județean, la acest eveniment au fost prezenți Domnul Viorel Creangă, managerul proiectului și Domnul Cătălin Anton, asistent de proiect.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în Orașul Medgidia

87 de elevi din clasele a VI-a aparținând Școlii Gimnaziale Lucian Grigorescu din Medgidia au învățat marți, 5 aprilie 2016, cum se face colectarea selectivă a deșeurilor și cum se obține compostul, la evenimentul desfășurat la Casa de Cultură I. N. Roman, în cadrul campaniei de conștientizare a populației privind beneficiile proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, derulat de Consiliul Județean.

Elevii prezenți la eveniment au fost bucuroși să descopere lucruri noi și au asistat cu interes la prezentarea PowerPoint, interacționând prin întrebări cu organizatorii, la finalul acesteia.

În cadrul unui concurs de desene, elevii și-au dovedit calitățile artistice și au realizat lucrări cu tema colectarea selectiva a deșeurilor, iar alții au compus poezii. Cei mai talentați dintre ei au primit diplome și au recitat din creațiile proprii, fiind îndelung aplaudați de cei aflați în sală.

Entuziasmul lor a fost recompensat cu materiale promoționale realizate în cadrul proiectului.

A doua parte a zilei a fost dedicată populației adulte din orașul Medgidia, care a asistat la o prezentare explicită privind derularea proiectului, avantajele socio-economice ale acestuia, importanța colectării selective și a obținerii compostului în gospodăriile proprii.

Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat reprezentanți ai Școlii Gimnaziale Lucian Grigorescu, locuitori ai orașului, iar din Partea Consiliului Județean a participat Domnul Cătălin Anton – Asistent Manager Proiect.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în localitatea Ghindărești

Caravana deplasărilor în teren pentru conștientizarea și informarea consumatorilor privind derularea proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța” a ajuns astăzi, 30 martie 2016, în localitatea Ghindărești.

Elevii claselor a V-a și a VI-a ai Școlii Gimnaziale S.A. Esenin au participat activ la prezentările conceptelor noului sistem de management integrat al deșeurilor, care au avut loc la căminul cultural din localitate. Astfel, ei au aflat detalii legate de avantajele colectării selective a deșeurilor și a obținerii compostului.

În completarea acestor cunoștințe teoretice, elevii au participat la câteva exerciții practice de recunoaștere a culorilor asociate tipurilor de deșeuri corespunzătoare.

La evenimentul de astăzi, elevii au fost însoțiți de părinți, care au asistat la o prezentare privind beneficiile proiectului și și-au manifestat interesul în privința obținerii compostului în gospodăriile proprii. În sală a fost prezent și Domnul Adrian Țacu, Directorul Școlii Gimnaziale S.A. Esenin, alături de numeroase cadre didactice de la aceeași unitate de învățământ.

Consiliul Județean Constanța a fost reprezentat la întâlnirea publică de astăzi de Domnul Cătălin Anton, asistent proiect.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în Orașul Cernavoda

57 de elevi din clasele a VI-a aparținând Liceului Teoretic Anghel Saligny au învățat marți, 29 martie 2016, cum se face colectarea selectivă a deșeurilor, și cum se obține compostul în mod individual, la evenimentul desfășurat la Casa de Cultură I.D. Chirescu, în cadrul campaniei de conștientizare a populației privind beneficiile proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, derulat de Consiliul Județean.

O prezentare PowerPoint precum si câteva jocuri demonstrative au fost ingredientele care le-au captat atenția în ce privește importanța colectării selective, iar copiii au fost foarte interesați de temele abordate, lucru demonstrat de întrebările pe care ei le-au adresat reprezentantului Consiliului Județean, la finalul prezentării.

În cadrul unui concurs de desene, elevii și-au dovedit calitățile artistice și au realizat lucrări tematice, iar cei mai talentați au primit diplome și au fost aplaudați de cei aflați în sală.

Entuziasmul lor a fost recompensat cu materiale promoționale realizate în cadrul proiectului.

A doua parte a zilei a fost dedicată populației adulte din orașul Cernavodă care a asistat cu interes la o prezentare explicită privind derularea proiectului, avantajele socio-economice ale acestuia, importanța colectării selective și a obținerii compostului în gospodăriile proprii.

Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat reprezentanți ai Liceului Teoretic, locuitori ai orașului, iar din Partea Consiliului Județean a participat Domnul Cătălin Anton – Asistent Manager Proiect.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în localitatea Corbu

Centrul pentru Tineret din Corbu a reunit miercuri, 23 martie 2016, profesori și elevi de la Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr, dar și locuitori ai comunei, în cadrul campaniei de conștientizare a populației privind beneficiile proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”.

În prima parte a evenimentului au fost prezenți elevii claselor a V-a și a VI-a, care au fost foarte entuziasmați de noutățile pe care le-au aflat, privind colectarea selectivă a deșeurilor.

Elevii au participat, apoi, la un joc în care le-au fost testate abilitățile de a colecta selectiv, contra cronometru, diverse tipuri de deșeuri: hârtie, plastic și biodegradabile. Exercițiul le-a captivat atenția i-a stimulat să asocieze tipul de deșeu cu containerul corespunzător.

Beneficiarii evenimentului au fost toți cei 107 elevi din clasele a V-a si a VI-a de pe raza UAT Corbu, care au primit din partea Consiliului Județean materiale promoționale și educative, realizate în cadrul proiectului.

Cea de-a doua parte a întâlnirii a reunit la Centrul pentru Tineret locuitori ai comunei, care au fost interesați de avantajele obținerii compostului în mod individual, precum și de importanța colectării selective a deșeurilor.

Din partea Consiliului Județean, la acest eveniment a fost prezent Domnul Cătălin Anton, asistent de proiect.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în Orașul Constanța

Consiliul Județean continuă seria evenimentelor organizate pentru conștientizarea populației din zona de implementare a proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”.

Astfel, întâlnirea publică din 22 martie 2016, cel de-al doilea eveniment organizat în orașul Constanța, s-a desfășurat cu participarea profesorilor și studenților. Aula ”Magna” a Universității Ovidius a reunit peste 100 de participanți, cadre didactice și studenți de la diferite facultăți, toți interesați să afle noutăți legate de importanța și avantajele socio-economice ale proiectului, precum și despre importanța colectării selective și avantajele realizării compostului în gospodăriile proprii.

Toți cei prezenți la eveniment au primit materiale promoționale și educative realizate în cadrul proiectului.

Din partea Universității Ovidius au fost prezenți Domnul Alexandru Bobe, Decanul Facultății de Matemantică-Informatică, Domnul Marius Skolka, Decanul Facultății de Științe ale Naturii, împreună cu alte cadre didactice universitare.

Consiliul Județean a fost reprezentat de Domnul Viorel Creangă, Manager de proiect, iar din echipa unității de implementare a proiectului au fost prezenți: Domnul Cătălin Anton, Doamna Irina Constantinescu, Doamna Mihaela Birsu, Doamna Lăcrămioara Orozan, Doamna Olimpia Cojocea și Doamna Simona Drăgan.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Conferința de presă privind finalizarea contractului de lucrări nr. 2.1 – „Construirea noului depozit conform de deșeuri din localitatea Tortoman”

Consiliul Județean Constanța a organizat, în data de 22 martie 2016, în Aula Magna a Universității Ovidius, o conferință de presă privind finalizarea lucărilor din cadrul contractului „Construirea noului depozit conform de deșeuri din localitatea Tortoman”. Contractul a fost derulat în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Constanţa”, proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu.

Acest contract de lucrări a avut o valoare de 17.941.704,54 lei (fără TVA). Lucrările executate în cadrul contractului au avut ca scop construcția unui depozit conform de deșeuri, în localitatea Tortoman. Termenul de finalizare a contractului de lucrări a fost 15.12.2015, fiind respectat întocmai angajamentul contractual. Contractul de lucrări a fost implementat de către asocierea S.C. Polaris M Holding S.R.L cu S.C. Iridex Group Import Export S.R.L și S.C. Iridex Group Construcții S.R.L.

Vezi aici prezentarea contractului de lucrări

Vezi aici înregistrarea video a conferinței

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în localitatea Rasova

Școala Generală nr.1 din Comuna Rasova a fost locul unde Consiliul Județean a organizat joi, 17 martie 2016, cea de-a 24-a întâlnirea publică în cadrul campaniei de conștientizare a populației privind beneficiile proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”.

Alături de directorul scolii și de profesorii coordonatori, elevii claselor a V-a au asistat la o prezentare despre avantajele colectării selective a deșeurilor și despre importanța obținerii compostului în gospodăriile proprii. Ei și-au dovedit talentul artistic prin realizarea unor desene cu tema colectarea selectivă a deșeurilor, iar o comisie a selectat cele mai reușite lucrări pe care le-au premiat cu diplome.

Elevii au interpretat, apoi, ”roluri principale” într-un joc în care le-au fost testate abilitățile de a colecta selectiv, contra cronometru, diverse tipuri de deșeuri: hârtie, plastic și biodegradabile. Exercițiul, unul competitiv, le-a captivat atenția și i-a stimulat să asocieze, într-un timp scurt, tipul de deșeu cu containerul corespunzător.

Beneficiarii evenimentului au fost toți cei 113 elevi din clasele a V-a si a VI-a de pe raza UAT Rasova, care au primit din partea Consiliului Județean materiale promoționale și educative, realizate în cadrul proiectului.

Cea de-a doua parte a întâlnirii a reunit la Școala din Rasova locuitori ai comunei, împreună cu autorități locale, toți fiind interesați de avantajele obținerii compostului în mod individual, precum și de importanța colectării selective a deșeurilor.

Din partea autorităților locale, la acest eveniment a fost prezent Domnul Nicu Drincă, Viceprimarul comunei Rasova.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în Orașul Murfatlar

Orașul Murfatlar a găzduit cea de-a doua adunare publică organizată în această localitate de Consiliul Județean, în vederea conștientizării populației din zona de implementare a proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”.

Astfel, marți, 15 martie, la Sala de Sport a Școlii Gimnaziale ”Adrian V. Rădulescu” și-au dat întâlnire, în prima parte a zilei, elevii din clasele a V-a și a VI-a împreună cu profesorii lor, iar după orele prânzului, locuitorii orașului Murfatlar.

Cei 98 de elevi au asistat la o prezentare despre colectarea selectivă a deșeurilor si importanța acesteia in viața noastră. Ulterior, elevii au primit materiale promoționale realizate în cadrul proiectului și au fost personaje principale într-o ”improvizație teatrală”, în cadrul căreia au interpretat rolurile unor personaje responsabile pentru viața planetei.

Apoi, elevii au realizat o mini expoziție de desene tematice, cele mai bune dintre ele obținând diplome și aprecierile celor prezenți.

Orele prânzului au fost dedicate persoanelor adulte din Orașul Murfatlar, care au participat la o prezentare despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre importanța colectării selective și avantajele socio-economice ale proiectului.

Consiliul Județean a fost reprezentat la evenimentul de la Murfatlar de Domnul Cătălin Anton, asistent proiect.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în localitatea Tuzla

117 elevi ai Școalii Gimnaziale nr.1 Tuzla, însoțiți de profesorii lor, au participat la un nou eveniment pe care Consiliul Județean l-a organizat în comuna lor, în cadrul campaniei de conștientizare a populației din zona de implementare a proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”.

Astfel, pe 10 martie 2016, la Centrul pentru Tineret ”Ion Creangă” din Tuzla, elevii au asistat la o prezentare despre colectarea selectivă a deșeurilor si importanța acesteia in viața noastră. Ulterior, ei au primit materiale promoționale realizate în cadrul proiectului și au fost eroii unei ”piese de teatru”, în cadrul căreia au interpretat rolurile unor personaje responsabile pentru viața planetei și au experimentat avantajele colectării selective.

În cadrul aceluiași eveniment, elevii au realizat o expoziție de desene pe tema colectării selective a deșeurilor, cele mai bune dintre ele obținând diplome și aprecierile celor prezenți.

Orele prânzului au fost dedicate persoanelor adulte din Tuzla, care au participat la o prezentare despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre avantajele colectării selective.

La evenimentul de la Tuzla a fost prezent Domnul Cătălin Anton, asistent proiect, reprezentanți ai Primăriei locale, profesori ai liceului implicat în proiect, precum și locuitori ai orașului.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în localitatea Limanu

Campania de conștientizare a populației privind beneficiile proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța” a ajuns în comuna Limanu unde, pe 9 martie 2016, a avut loc o nouă întâlnire publică. Acțiunea s-a adresat, în egală măsură, copiilor și persoanelor adulte din comună și a avut loc la căminul cultural din localitate.

Împreună cu profesorii coordonatori, elevii claselor a V-a și a VI-a de la Școala Gimnazială nr.1 au asistat la o prezentare despre avantajele colectării selective a deșeurilor și despre importanța obținerii compostului în gospodăriile proprii. Copiii și-au dovedit talentul în arte plastice și au realizat desene despre colectarea selectivă a deșeurilor, în cadrul unui concurs în care comisia a ales cele mai frumoase ”opere”, iar cei premiați au fost răsplătiți cu diplome și aplauze.

Elevii au fost, apoi, protagoniștii unui joc în care le-au fost testate abilitățile de a colecta selectiv, contra cronometru, diverse tipuri de deșeuri: hârtie și carton, plastic și biodegradabile. Exercițiul le-a captivat atenția și i-a stimulat să asocieze, într-un timp scurt, tipul de deșeu cu containerul corespunzător.

Toți cei 46 de elevi prezenți au primit din partea Consiliului Județean materiale promoționale și educative, realizate în cadrul proiectului.

Cea de-a doua parte a întâlnirii a reunit, în același cămin cultural, locuitori ai comunei care au fost interesați de avantajele obținerii compostului în mod individual, precum și de importanța colectării selective a deșeurilor.

Consiliul Județean Constanța a fost reprezentat de domnul Cătălin Anton, asistent proiect.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în Valu lui Traian

Localitatea Valu lui Traian a găzduit, pe 3 martie, cea de-a doua întâlnire publică din această comună și, totodată, evenimentul cu numărul 20 din seria de întâlniri pe care Consiliul Județean le organizează pentru conștientizarea populației din zona de implementare a proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”.

Astfel, căminul Cultural din Valu lui Traian a reunit 45 de elevi din clasele a VI-a aparținând Școlii Gimnaziale nr.1, precum și locuitori ai comunei, care au fost interesați de subiectele abordate în cadrul prezentării susținute de reprezentantul Consiliului Județean, respectiv despre importanța și avantajele socio-economice ale proiectului, precum și despre importanța colectării selective și avantajele realizării compostului în gospodăriile proprii.

Elevii prezenți la eveniment au asistat cu interes la prezentarea PowerPoint, interacționând prin întrebări cu organizatorii, apoi au fost protagoniștii unui concurs de desene și au primit diplome pentru cele mai inspirate lucrări pe tema colectării selective a deșeurilor.

Atenția elevilor și implicarea lor au fost recompensate cu materiale promoționale, iar copiii au fost încântați de acestea, iar populația adultă a primit materiale educative realizate tot în cadrul proiectului.

Consiliul Județean a fost reprezentat la eveniment de Domnul Cătălin Anton – Asistent Manager Proiect.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în Orașul Eforie Nord

Primăvara a debutat la Eforie Nord nu doar cu mărțișoare și flori, dar și cu un eveniment pe care Consiliul Județean l-a organizat în vederea conștientizării populației din zona de implementare a proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”.

Astfel, pe 1 martie, Sala Multimedia a Școlii Gimnaziale nr. 1 din Eforie Nord a devenit neîncăpătoare pentru elevii din clasele a V-a și a VI-a, care au participat, entuziasmați, la acțiunea organizată în școala lor. Ei au avut ocazia să-și dovedească talentul în arte plastice și să reprezinte în imagini colectarea selectivă a deșeurilor, așa cum și-o imaginează. Cei mai inspirați au primit diplome, însă toți copiii s-au bucurat de materialele promoționale pe care le-au primit și care au fost realizate în cadrul proiectului. Nu au lipsit întrebările obiective din partea elevilor, iar atenția cu care au urmărit prezentarea pe care a susținut-o reprezentantul Consiliului Județean a demonstrat că preocuparea elevilor pentru colectarea selectivă este vizibilă și ei sunt interesați să protejeze mediul în care trăiesc.

După orele prânzului, elevii au cedat sala de evenimente persoanelor adulte din Eforie Nord, care au asistat la o prezentare despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, beneficiile obținerii compostului în gospodăriile proprii, precum și despre importanța colectării selective.

La evenimentul din Eforie Nord au participat locuitori ai orașului, profesori ai Școlii Gimnaziale nr.1, iar din partea Consiliului Județean Constanța a fost prezent Domnul Cătălin Anton, asistent proiect.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în Orașul Techirghiol

Joi, 23 februarie, Orașul Techirghiol a găzduit cea de-a doua adunare publică organizată în această localitate de Consiliul Județean, în vederea conștientizării populației din zona de implementare a proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”.

Astfel, la Casa de Cultură ”Constantin Tănase” și-au dat întâlnire, în prima parte a zilei, elevii din clasele a VI-a de la Liceul Teoretic ”Emil Racoviță”, care au asistat la o prezentare despre colectarea selectivă a deșeurilor si importanța acesteia in viața noastră. Ulterior, elevii au primit materiale promoționale realizate în cadrul proiectului și au fost eroii unei ”piese de teatru”, în cadrul căreia au interpretat rolurile unor personaje responsabile pentru viața planetei și au experimentat avantajele colectării selective.

În cadrul evenimentului, elevii au realizat o mini expoziție de desene tematice, cele mai bune dintre ele obținând diplome și aprecierile celor prezenți.

Orele prânzului au fost dedicate persoanelor adulte din Orașul Techirghiol, care au participat la o prezentare despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre importanța colectării selective și avantajele socio-economice ale proiectului.

La evenimentul de la Techirghiol a fost prezent Domnul Cătălin Anton, asistent proiect, reprezentanți ai Primăriei locale, profesori ai liceului implicat în proiect, precum și locuitori ai orașului.

Adunările publice, pe care Consiliul Județean Constanța le organizează ca parte componentă a proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, vor continua și în perioada următoare.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în Orașul Ovidiu

Casa de Cultură ”Elena Roizen” din Ovidiu a fost gazda unei noi întâlniri publice pe care Consiliul Județean le organizează pentru conștientizarea populației din zona de implementare a proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”.

Astfel, ziua de 18 februarie a reunit la Ovidiu 128 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr.2, precum și locuitori ai orașului, care au fost interesați de subiectele abordate în cadrul prezentării susținute de reprezentantul Consiliului Județean, respectiv despre importanța și avantajele socio-economice ale proiectului, precum și despre importanța colectării selective și avantajele realizării compostului în gospodăriile proprii.

Elevii prezenți la eveniment au fost bucuroși să descopere lucruri noi și au asistat cu interes la prezentarea PowerPoint, interacționând prin întrebări cu organizatorii.

In cadrul aceleiași întâlniri, s-a desfășurat și un concurs de desene și au fost oferite diplome pentru cele mai inspirate lucrări pe tema colectării selective a deșeurilor. O surpriză plăcută pentru toți cei prezenți a fost ideea originală a unei eleve din clasa a V-a de a recita o poezie în tema evenimentului, creație proprie, cu care a încântat audiența.

Atenția elevilor și implicarea lor au fost recompensate cu materiale promoționale realizate în cadrul proiectului, iar copiii au fost încântați de acestea.

Consiliul Județean a fost reprezentat la eveniment de Domnul Cătălin Anton – Asistent Manager Proiect.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în Orașul Negru Vodă

55 de elevi din clasele a V-a aparținând Liceului Teoretic Negru Vodă au învățat marți, 16 februarie, cum se face colectarea selectivă a deșeurilor, și cum se obține compostul în mod individual, la evenimentul desfășurat la Casa de Cultură, în cadrul campaniei de conștientizare a populației privind beneficiile proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, derulat de Consiliul Județean.

O prezentare PowerPoint precum si câteva jocuri demonstrative au fost ingredientele care le-au captat atenția în ce privește importanța colectării selective, iar copiii au fost foarte interesați de temele abordate, lucru demonstrat de întrebările pe care ei le-au adresat reprezentantului Consiliului Județean, la finalul prezentării.

În cadrul unui concurs de desene, elevii și-au dovedit calitățile artistice și au realizat lucrări tematice, iar cei mai talentați au primit diplome și au fost aplaudați de cei aflați în sală.

Entuziasmul lor a fost recompensat cu materiale promoționale realizate în cadrul proiectului.

A doua parte a zilei a fost dedicată populației adulte din orașul Negru Vodă care a asistat cu interes la o prezentare explicită privind derularea proiectului, avantajele socio-economice ale acestuia, importanța colectării selective și a obținerii compostului în gospodăriile proprii.

Au fost prezente autorități locale, reprezentanți ai Liceului Teoretic, locuitori ai orașului, iar din Partea Consiliului Județean a participat Domnul Cătălin Anton – Asistent Manager Proiect.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în localitatea Topraisar

Campania de conștientizare a populației privind beneficiile proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța” a ajuns la Topraisar unde, pe 28 ianuarie, a avut loc cea de-a 15-a întâlnire publică. Acțiunea s-a adresat, în egală măsură, copiilor și persoanelor adulte din comună și a avut loc la căminul cultural din localitate.

Împreună cu profesorii coordonatori, elevii claselor a V-a și a VI-a de la Liceul Tehnologic Topraisar au asistat la o prezentare despre avantajele colectării selective a deșeurilor și despre importanța obținerii compostului în gospodăriile proprii. Ei și-au dovedit talentul în pictură, prin realizarea unor desene despre colectarea selectivă a deșeurilor, în cadrul unui concurs prin care o comisie a selectat cele mai reușite lucrări, iar cei prezenți le-au răsplătit cu diplome și aplauze.

Elevii au fost, apoi, ”actori” într-un joc în care le-au fost testate abilitățile de a colecta selectiv, contra cronometru, diverse tipuri de deșeuri: hârtie, plastic și biodegradabile. Exercițiul, unul competitiv, le-a captivat atenția și i-a stimulat să asocieze, într-un timp scurt, tipul de deșeu cu containerul corespunzător.

Toți cei 57 de copii prezenți au primit din partea Consiliului Județean materiale promoționale și educative, realizate în cadrul proiectului.

Cea de-a doua parte a întâlnirii a reunit la căminul cultural din Topraisar locuitori ai comunei, împreună cu autorități locale, toți fiind interesați de avantajele obținerii compostului în mod individual, precum și de importanța colectării selective a deșeurilor.

Consiliul Județean Constanța va continua acest gen de acțiuni în perioada următoare și, prin aceste demersuri, și-a propus să acopere o arie cât mai mare de localități din Județul nostru.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în localitatea Cobadin

Consiliul Județean Constanța continuă seria întâlnirilor publice pentru conștientizarea populației din zona de implementare a proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, importanța colectării selective a deșeurilor și avantajele realizării compostului în gospodăriile proprii.

Astfel, marți, 26 ianuarie 2016, Consiliul Județean Constanța a organizat întâlnirea publică, adresată elevilor și adulților din comuna Cobadin, care a cuprins 2 etape. În prima parte a zilei au participat 84 de elevi ai Liceului Cobadin. Aceștia au participat la o prezentare pe tema importanței colectării selective a deșeurilor, apoi au fost implicați într-un concurs de desene pe aceeași temă, iar cele mai frumoase lucrări au fost premiate.

De asemenea, ei au învățat să colecteze deșeurile selectiv și au participat la un concurs, pe echipe, prin care au fost educați să utilizeze în mod corect pubelele. Pe parcursul derulării evenimentului, elevii au primit materiale promoționale realizate în cadrul proiectului.

A doua etapă a întâlnirilor a fost organizată pentru persoanele adulte din localitatea Cobadin, care au asistat la o prezentare detaliată despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre importanța colectării selective și avantajele socio-economice ale proiectului.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în localitatea Băneasa

Consiliul Județean Constanța a organizat joi, 14 ianuarie 2016, o nouă întâlnire publică pentru conștientizarea populației din zona de implementare a proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, privind importanța colectării selective a deșeurilor și avantajele realizării compostului în gospodăriile proprii.

Evenimentul, adresat atât elevilor cât si adulților din Orașul Băneasa, s-a desfășurat la Casa de Cultură din localitate, începând cu ora 10:00. Astfel, în prima parte a zilei au participat 76 de elevi din clasele a V-a și a VI-a, aparținând de Liceul Teoretic Băneasa. Ei au participat la o prezentare pe tema importanței colectării selective a deșeurilor, apoi au fost implicați într-un concurs de desene pe aceeași temă, cele mai ingenioase lucrări fiind premiate.

De asemenea, ei au participat la o demonstrație de colectare selectivă a deșeurilor și au participat la un concurs, pe echipe, prin care au fost educați să folosească în mod corect pubelele. Pe parcursul derulării evenimentului, elevii au primit materiale promoționale realizate în cadrul proiectului.

După-amiaza a fost rezervată persoanelor adulte din localitatea Ostrov, care au asistat la o prezentare detaliată despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre importanța colectării selective și avantajele socio-economice ale proiectului.

La eveniment au fost prezenți consilieri locali, precum și profesori și reprezentanți ai Liceului Teoretic Băneasa.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în localitatea Ostrov

Marți, 12 ianuarie 2016, Consiliul Județean Constanța a organizat o nouă întâlnire publică, prima din acest an, pentru conștientizarea populației din zona de implementare a proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, importanța colectării selective a deșeurilor și avantajele realizării compostului în gospodăriile proprii.

Evenimentul s-a adresat, în egală măsură, elevilor și adulților din comuna Ostrov și a fost structurat în 2 etape. În prima parte a zilei au participat 67 de elevi ai Liceului Regele Carol I din Ostrov. Aceștia au participat la o prezentare pe tema importanței colectării selective a deșeurilor, apoi au fost implicați într-un concurs de desene pe aceeași temă, iar cele mai frumoase lucrări au fost premiate.

De asemenea, ei au participat la o demonstrație de colectare selectivă a deșeurilor și au fost angrenați într-un concurs, pe echipe, prin care au fost educați să folosească în mod corect pubelele. Pe parcursul derulării evenimentului, elevii au primit materiale promoționale realizate în cadrul proiectului.

A doua etapă a întâlnirilor a fost organizată pentru persoanele adulte din localitatea Ostrov, care au asistat la o prezentare detaliată despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre importanța colectării selective și avantajele socio-economice ale proiectului.

Autoritățile locale au fost reprezentate la întâlnirea publica de Domnul Nicolae Dragomir, Primarul Comunei Ostrov.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în Hârșova

Sala de Evenimente a Școlii Gimnaziale nr.1 din Hârșova a găzduit joi, 17 decembrie 2015, întâlnirile publice organizate de Consiliul Județean Constanța, pentru conștientizarea populației din zona de implementare a proiectului cu privire la beneficiile implementării proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”.

In etapa dedicată copiilor au participat 91 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr.1, cărora le-au fost prezentate principiile colectării selective a deșeurilor. A urmat o demonstrație de colectare selectivă, prin care copiii au fost implicați într-un concurs, pe echipe, pentru a fi educați să folosească în mod corect pubelele. Ulterior, acestora le-au fost oferite materiale promoționale realizate în cadrul proiectului. Tot în cadrul acestui eveniment, elevii claselor a V-a și a VI-a au prezentat desene cu tema colectarea selectivă a deșeurilor, iar cei mai talentați dintre ei primind diplome.

La cea de-a doua etapă a întâlnirilor, au participat persoanele adulte din Orașul Hârșova, care au asistat la o prezentare detaliată despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre importanța colectării selective și avantajele socio-economice ale proiectului.

Din partea Consiliului Județean Constanța a fost prezent la eveniment Domnul Cătălin Anton – Asistent Manager Proiect, alături de reprezentanți ai Primăriei Hârșova și de profesori ai Școlii Gimnaziale nr.1.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în Constanța

Joi, 10 decembrie 2015, Consiliul Județean Constanța a organizat, la Școala Gimnazială nr. 19, aflată în subordinea Colegiului Tehnic Vasile Pârvan din Constanța, întâlniri publice pentru conștientizarea populației din zona de implementare a proiectului cu privire la beneficiile implementării proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, importanța colectării selective a deșeurilor și avantajele realizării compostului în gospodăriile proprii.

Întâlnirile au fost structurare pe 2 etape. La prima etapă au participat 32 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr.19. Acestora le-au fost prezentate principiile colectării selective a deșeurilor. În a doua parte a evenimentului, copiii au fost implicați într-un concurs de desene având ca temă colectarea selectivă a deșeurilor, iar pentru cele mai frumoase lucrări copiii au primit diplome.

Elevii au fost încurajați să participe la o demonstrație de colectare selectivă a deșeurilor și au fost angrenați într-un concurs, pe echipe, prin care au fost educați să folosească în mod corect pubelele. În cadrul evenimentului, copiilor le-au fost oferite materiale promoționale realizate în cadrul proiectului.

A doua etapă a întâlnirilor a fost organizată pentru persoanele adulte din Orașul Constanța, care au asistat la o prezentare detaliată despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre importanța colectării selective și avantajele socio-economice ale proiectului.

Consiliul Județean a fost reprezentat la eveniment de Domnul Cătălin Anton – Asistent Manager Proiect, alături de profesori ai Școlii Gimnaziale nr. 19.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Întâlniri publice în Techirghiol

Marți, 8 decembrie 2015, Consiliul Județean Constanța a organizat, la Casa de Cultură Constantin Tănase din Techirghiol, întâlniri publice pentru conștientizarea populației din zona de implementare a proiectului cu privire la beneficiile implementării proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, importanța colectării selective a deșeurilor și avantajele realizării compostului în gospodăriile proprii.

Întâlnirile au fost structurare pe 2 etape. La prima etapă au participat 61 de elevi ai Liceului Teoretic Teoretic Emil Racoviță. Acestora le-au fost prezentate principiile colectării selective a deșeurilor. În a doua parte a evenimentului, copiii au fost implicați într-un concurs de desene având ca temă colectarea selectivă a deșeurilor, iar pentru cele mai frumoase lucrări copiii au primit diplome.

Elevii au fost încurajați să participe la o demonstrație de colectare selectivă a deșeurilor și au fost angrenați într-un concurs, pe echipe, prin care au fost educați să folosească în mod corect pubelele. În cadrul evenimentului, copiilor le-au fost oferite materiale promoționale realizate în cadrul proiectului.

A doua etapă a întâlnirilor a fost organizată pentru persoanele adulte din localitatea Techirghiol, care au asistat la o prezentare detaliată despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre importanța colectării selective și avantajele socio-economice ale proiectului.

Consiliul Județean a fost reprezentat la eveniment de Domnul Cătălin Anton – Asistent Manager Proiect, alături de reprezentanți ai Primăriei Techirghiol și de profesori ai Liceului Emil Racoviță.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în Eforie

Joi, 3 decembrie 2015, Consiliul Județean Constanța a organizat, la Sala de Sport a Liceului Teoretic Carmen Sylva din Eforie Sud, întâlniri publice pentru conștientizarea populației din zona de implementare a proiectului cu privire la beneficiile implementării proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, importanța colectării selective a deșeurilor și avantajele realizării compostului în gospodăriile proprii.

Întâlnirile au fost structurare pe 2 etape. La prima etapă au participat 34 de elevi ai Liceului Teoretic Carmen Sylva. Acestora le-au fost prezentate principiile colectării selective a deșeurilor. În a doua parte a evenimentului, copiii au fost implicați într-un concurs de desene având ca temă colectarea selectivă a deșeurilor, iar pentru cele mai frumoase lucrări copiii au primit diplome.

Elevii au fost încurajați să participe la o demonstrație de colectare selectivă a deșeurilor și au fost angrenați într-un concurs, pe echipe, prin care au fost educați să folosească în mod corect pubelele. În cadrul evenimentului, copiilor le-au fost oferite materiale promoționale realizate în cadrul proiectului.

A doua etapă a întâlnirilor a fost organizată pentru persoanele adulte din localitatea Eforie Sud, care au asistat la o prezentare detaliată despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre importanța colectării selective și avantajele socio-economice ale proiectului.

Consiliul Județean a fost reprezentat la eveniment de Domnul Cătălin Anton – Asistent Manager Proiect, alături de reprezentanți ai Primăriei Eforie și de profesori ai Liceului Carmen Sylva.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în Cernavodă

Joi, 26 noiembrie 2015, Consiliul Județean Constanța a organizat, la Casa de Cultură I.D.Chirescu din Cernavodă, întâlniri publice pentru conștientizarea populației din zona de implementare a proiectului cu privire la beneficiile implementării proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, importanța colectării selective a deșeurilor și avantajele realizării compostului în gospodăriile proprii.

Întâlnirile au fost structurare pe 2 etape. La prima etapă au participat 42 de elevi ai Liceului Anghel Saligny. Acestora le-au fost prezentate principiile colectării selective a deșeurilor. În a doua parte a evenimentului, copiii au fost implicați într-un concurs de desene având ca temă colectarea selectivă a deșeurilor, iar pentru cele mai frumoase lucrări copiii au primit diplome.

Elevii au fost încurajați să participe la o demonstrație de colectare selectivă a deșeurilor și au fost angrenați într-un concurs, pe echipe, prin care au fost educați să folosească în mod corect pubelele. În cadrul evenimentului, copiilor le-au fost oferite materiale promoționale realizate în cadrul proiectului.

A doua etapă a întâlnirilor a fost organizată pentru persoanele adulte din localitatea Cernavodă, care au asistat la o prezentare detaliată despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre importanța colectării selective și avantajele socio-economice ale proiectului.

Consiliul Județean a fost reprezentat la eveniment de Domnul Cătălin Anton – Asistent Manager Proiect, iar din partea autorităților locale a fost prezent Domnul Gheorghe Hansa, Primarul Orașului Cernavodă, alături de profesori ai Liceului Anghel Saligny.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în localitatea Deleni

În data de 24 noiembrie 2015, Consiliul Județean Constanța a organizat, la Căminul Cultural din localitatea Pietreni, comuna Deleni, întâlniri publice pentru conștientizarea populației din zona de implementare a proiectului, cu privire la beneficiile implementării proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, importanța colectării selective a deșeurilor și avantajele realizării compostului în gospodăriile proprii.

Întâlnirile au fost structurare pe 2 etape. La prima etapă au participat 43 de elevi ai Liceului Tehnologic Nicolae Istrățoiu din Deleni. Acestora le-au fost prezentate principiile colectării selective a deșeurilor. În a doua parte a evenimentului, copiii au fost implicați într-un concurs de desene având ca temă colectarea selectivă a deșeurilor, iar cele mai frumoase lucrări au fost răsplătite cu diplome.

De asemenea, elevii au fost încurajați să participe la o demonstrație de colectare selectivă a deșeurilor și au fost angrenați într-un concurs, pe echipe, prin care au fost educați să folosească în mod corect pubelele. În cadrul evenimentului, copiilor le-au fost oferite materiale promoționale realizate în cadrul proiectului.

A doua etapă a întâlnirilor a fost organizată pentru persoanele adulte din comuna Deleni, care au asistat la o prezentare detaliată despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre importanța colectării selective și a obținerii compostului în gospodăria proprie.

Consiliul Județean a fost reprezentat de Domnul Cătălin Anton – Asistent Manager Proiect, iar din partea autorităților locale a fost prezent Domnul Marian Dan, Primarul Comunei Deleni, precum și Doamna Doina Girel, Directorul Liceului Tehnologic, împreună cu alte cadre didactice din cadrul aceluiași liceu.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în localitatea Medgidia

Joi, 19 noiembrie 2015, Consiliul Județean Constanța a organizat, la Casa de Cultură I.N.Roman din Medgidia, întâlniri publice pentru conștientizarea populației din zona de implementare a proiectului cu privire la beneficiile implementării proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, importanța colectării selective a deșeurilor și avantajele realizării compostului în gospodăriile proprii.

Întâlnirile au fost structurare pe 2 etape. La prima etapă au participat 63 de elevi ai Școlii Gimnaziale Lucian Grigorescu din Medgidia. Acestora le-au fost prezentate principiile colectării selective a deșeurilor. În a doua parte a evenimentului, copiii au fost implicați într-un concurs de desene având ca temă colectarea selectivă a deșeurilor, iar pentru cele mai frumoase lucrări copiii au primit diplome.

Elevii au fost încurajați să participe la o demonstrație de colectare selectivă a deșeurilor și au fost angrenați într-un concurs, pe echipe, prin care au fost educați să folosească în mod corect pubelele. În cadrul evenimentului, copiilor le-au fost oferite materiale promoționale realizate în cadrul proiectului.

A doua etapă a întâlnirilor a fost organizată pentru persoanele adulte din localitatea Medgidia, care au asistat la o prezentare detaliată despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre importanța colectării selective și avantajele socio-economice ale proiectului.

Consiliul Județean a fost reprezentat la eveniment de Domnul Cătălin Anton – Asistent Manager Proiect, iar din partea autorităților locale a fost prezentă Doamna Luminița Vlădescu, Viceprimarul Municipiului Medgidia, alături de profesori ai Școlii Lucian Grigorescu.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în localitatea Cumpăna

În data de 17 noiembrie 2015, Consiliul Județean Constanța a organizat, la Căminul Cultural din localitatea Cumpăna, întâlniri publice pentru conștientizarea populației din zona de implementare a proiectului, cu privire la beneficiile implementării proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, importanța colectării selective a deșeurilor și avantajele realizării compostului în gospodăriile proprii.

Întâlnirile au fost structurare pe 2 etape. La prima etapă au participat 65 de elevi ai Liceului Tehnologic Nicolae Dumitrescu din Cumpăna. Acestora le-au fost prezentate principiile colectării selective a deșeurilor. În a doua parte a evenimentului, copiii au fost implicați într-un concurs de desene având ca temă colectarea selectivă a deșeurilor, iar pentru cele mai frumoase lucrări copiii au primit diplome.

De asemenea, ei au fost încurajați să participe la o demonstrație de colectare selectivă a deșeurilor și au fost angrenați într-un concurs, pe echipe, prin care au fost educați să folosească în mod corect pubelele. În cadrul evenimentului, copiilor le-au fost oferite materiale promoționale realizate în cadrul proiectului.

A doua etapă a întâlnirilor a fost organizată pentru persoanele adulte din localitatea Cumpăna, care au asistat la o prezentare detaliată despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre importanța colectării selective și avantajele socio-economice ale proiectului.

Consiliul Județean a fost reprezentat de Domnul Viorel Creangă – Managerul proiectului și de Domnul Cătălin Anton – Asistent Manager Proiect, iar din partea autorităților locale a fost prezentă Doamna Mariana Gâju, Primarul Comunei Cumpăna, Domnul Florin Neagu, Viceprimarul comunei, precum și Doamna Daniela Cristea, Directorul Liceului Tehnologic, împreună cu alte cadre didactice din cadrul aceluiași liceu.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în localitatea Valu lui Traian

În data de 13 noiembrie 2015, Consiliul Județean Constanța a organizat, la Căminul Cultural din localitatea Valu lui Traian, întâlniri publice pentru constientizarea populației din zona de implementare a proiectului, cu privire la beneficiile implementarii proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, importanța colectării selective a deșeurilor și avantajele realizării compostului în gospodăriile proprii.

Întâlnirile au fost structurare pe 2 etape. La prima etapă au participat 85 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 1 din Valu lui Traian. Acestora le-au fost prezentate principiile colectării selective a deșeurilor. În a doua parte a evenimentului, copiii au fost implicați într-un concurs de desene având ca temă colectarea selectivă a deșeurilor, iar pentru cele mai frumoase lucrări copiii au primit diplome.

De asemenea, ei au fost încurajați să participe la o demonstrație de colectare selectivă a deșeurilor și au fost angrenați într-un concurs, pe echipe, prin care au fost educați să folosească în mod corect pubelele. În cadrul evenimentului, copiilor le-au fost oferite materiale promoționale realizate în cadrul proiectului.

A doua etapă a întâlnirilor a fost organizată pentru persoanele adulte din localitatea Valu lui Traian, care au asistat la o prezentare detaliată despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre importanța colectării selective și avantajele socio-economice ale proiectului.

Consiliul Județean a fost reprezentat la eveniment de Domnul Viorel Creangă – Managerul proiectului și de Domnul Cătălin Anton – Asistent Manager Proiect.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Întâlniri publice în localitatea Tortoman

În data de 5 noiembrie 2015, Consiliul Județean Constanța a organizat, la Căminul Cultural din localitatea Tortoman, întâlniri publice pentru constientizarea populației din zona de implementare a proiectului cu privire la beneficiile implementarii proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, importanța colectării selective a deșeurilor și avantajele realizării compostului în gospodăriile proprii.

Întâlnirile au fost structurare pe 2 etape. La prima etapă au participat 60 de elevi ai Școlii Gimnaziale din Tortoman. Acestora le-au fost prezentate principiile colectării selective a deșeurilor cu ajutorul elevilor de la Colegiul Tehnic Vasile Pârvan din Constanța. În a doua parte a evenimentului, copiii au fost implicați într-un concurs de desene având ca temă colectarea selectivă a deșeurilor, iar pentru cele mai frumoase lucrări copiii au primit diplome.

De asemenea, ei au fost încurajați să participe la o demonstrație de colectare selectivă a deșeurilor și au fost angrenați într-un concurs, pe echipe, prin care au fost educați să folosească în mod corect pubelele. În cadrul evenimentului, copiilor le-au fost oferite materiale promoționale realizate în cadrul proiectului.

A doua etapă a întâlnirilor a fost organizată pentru persoanele adulte din localitatea Tortoman, care au asistat la o prezentare detaliată despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre importanța colectării selective și avantajele socio-economice ale proiectului.

Consiliul Județean a fost reprezentat la eveniment de Domnul Cătălin Anton – Asistent Manager Proiect, iar din partea autorităților locale a fost prezent Domnul Lucian Chitic, Primarul Localității Tortoman.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Întâlniri publice în localitatea Murfatlar

În data de 30 octombrie 2015, Consiliul Județean Constanța a organizat, la Sala de sport nr. 1 din Murfatlar, întâlniri publice pentru constientizarea populației din zona de implementare a proiectului cu privire la beneficiile implementarii proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, importanța colectării selective a deșeurilor și avantajele realizării compostului în gospodăriile proprii.

Întâlnirile au fost structurare pe 2 etape. La prima etapă au participat 100 de elevi ai Liceului Teoretic Murfatlar. Acestora le-au fost prezentate principiile colectării selective a deșeurilor cu ajutorul elevilor de la Colegiul Tehnic Vasile Pârvan din Constanța. În a doua parte a evenimentului, copiii au fost implicați într-un concurs de desene având ca temă colectarea selectivă a deșeurilor, iar cele mai frumoase lucrări au fost răsplătite cu diplome.

De asemenea, ei au fost încurajați să participe la o demonstrație de colectare selectivă a deșeurilor și au fost angrenați într-un concurs, pe echipe, prin care au fost educați să folosească în mod corect pubelele. În cadrul evenimentului, copiii au primit materiale promoționale realizate în cadrul proiectului.

A doua etapă a întâlnirilor a fost organizată pentru persoanele adulte din localitatea Murfatlar, care au asistat la o prezentare detaliată despre importanța proiectului, stadiul actual al principalelor componente ale acestuia, precum și despre importanța colectării selective și avantajele socio-economice ale proiectului.

Din partea Consiliului Județean, la evenimentul de la Murfatlar au participat Doamna Ivonne Saghiu – coordonatorul proiectului, Domnul Viorel Creangă – Managerul proiectului și Domnul Cătălin Anton – Asistent Manager, iar din partea autorităților locale a fost prezent Domnul Valentin Saghiu, Primarul Localității Murfatlar.

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Vezi aici desenele/ poeziile realizate de elevi

Conferința de presă privind finalizarea contractului de lucrări nr. 1 – „Închiderea depozitelor de deşeuri urbane neconforme din județul Constanța (Hârșova, Cernavodă, Techirghiol, Murfatlar şi Medgidia)”

În data de 21 Octombrie 2015, Consiliul Județean Constanța a organizat inaugurarea investiţiei şi o conferința de presă privind finalizarea contractului de lucrări „Închiderea depozitelor de deşeuri urbane neconforme din județul Constanța (Hârșova, Cernavodă, Techirghiol, Murfatlar şi Medgidia)” din cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Sectorial MEDIU.

Evenimentul a avut loc în localitatea Murfatlar, pe amplasamentul fostului depozit neconform de deșeuri și s-a desfășurat în prezența domnului Marius Nica, ministrul fondurilor europene, a domnului Valentin Șoneriu, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene și a reprezențanților Consiliului Județean Constanța.

Cu ocazia acestui eveniment a fost marcată finalizarea oficială a contractului de lucrări nr 1, în valoare de peste 31 milioane de lei, fără TVA, contract ce a prevăzut activități specifice în vederea închiderii depozitelor neconforme de deșeuri ce au existat în județul Constanța în localitățile Hârșova, Cernavodă, Techirghiol, Murfatlar şi Medgidia.

Vezi aici prezentarea contractului de lucrări

Vezi aici înregistrarea video a conferinței

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Conferința de prezentare a Contractului de Lucrări 2.2 – „Construirea stației de sortare a deșeurilor reciclabile și a stației TMB din localitatea Tortoman”

În data de 30 septembrie 2015, Consiliul Județean Constanța a organizat o conferință de prezentare a Contractului de Lucrări 2.2 – „Construirea stației de sortare a deșeurilor reciclabile și a stației TMB din localitatea Tortoman”. Contractul se implementează în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu.

Acest contract de lucrări are o valoare totală de 23.308.134,38 lei (fără TVA).
Lucrările în cadrul contractului menționat mai sus se referă la realizarea unei stații de sortare a deșeurilor reciclabile și a stației TMB, din localitatea Tortoman.

Termenul de finalizare al contractului este 14.07.2016.

Contractul de lucrări este implementat de către asocierea S.C. Polaris M Holding S.R.L cu S.C. Iridex Group Import Export S.R.L și S.C. Iridex Group Construcții S.R.L.

Stația de sortare a fost proiectată pentru o capacitate de aproximativ 11.000 tone/an, operațională 260zile/an, cu ture de 8 ore, o singură linie de sortare ceea ce înseamnă 47 tone/zi sau 6 tone/linie/oră. De asemenea, sticla colectată selectiv la sursa din zonele menționate (în containerul special) va fi livrată la stația de sortare pentru depozitare temporară și transferată la companiile reciclatoare de sticlă. Stația de sortare va ocupa aproximativ 2100 m2 pentru echipament, zona de recepție, depozitare, zona de sortare manuală.

Vezi aici prezentarea contractului de lucrări

Vezi aici înregistrarea video a conferinței

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Conferința de prezentare a proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”

În data de 10 septembrie 2015, Consiliul Județean Constanța, a organizat, în municipiul Constanța, o conferință de prezentarea a proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Proiectul major „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța” este derulat de către Consiliul Județean Constanța și are o valoare totală de 201.907.376 lei (fără TVA). Contribuția nerambursabilă a Uniunii Europene reprezintă 144.230.604 lei, cea a Guvernului României 26.773.345 lei și cea a Consiliului Județean Constanța 1.727.312 lei.

În cadrul acestui proiect se vor implementa 5 contracte de lucrări, 2 contract de furnizare si 5 contracte de servicii. În cadrul evenimentului, domnul Viorel Creangă, Manager de proiect în cadrul Consiliului Județean Constanța a prezentat persoanelor prezente detalii despre contractele proiectului, , stadiul implementarii, obiectivele si beneficiile acestuia.

Vezi aici prezentarea contractului de lucrări

Vezi aici înregistrarea video a conferinței

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Conferinţă de prezentare a Contractului de Lucrări 2.1 – „Construirea noului depozit conform de deşeuri din localitatea Tortoman”

În data de 28 august 2015, Consiliul Județean Constanța, a organizat, o conferință de presă pentru prezentarea contractului de lucrări „Construirea noului depozit conform de deșeuri din localitatea Tortoman”. Contractul se implementează în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu.

Lucrările în cadrul contractului menționat mai sus se referă realizarea unui depozit conform de deșeuri, din localitatea Tortoman.
Termenul de finalizare al contractului este 15.12.2015.

Acest contract de lucrări are o valoare de 19.972.519,31 lei (fără TVA) și este implementat de către asocierea S.C. Polaris M Holding S.R.L cu S.C. Iridex Group Import Export S.R.L și S.C. Iridex Group Construcții S.R.L.

Jurnaliștii prezenți la eveniment au participat inclusiv la o vizită tehnică în șantierul contractului de lucrări, din localitatea Tortoman.

Vezi aici prezentarea contractului de lucrări

Vezi aici înregistrarea video a conferinței

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Conferința de prezentare a Contractului de Lucrări 3 – Construirea stațiilor de transfer Hârșova și Deleni

Consiliul Județean Constanța a organizat, în data de 20 august 2015, la sediul Primăriei Deleni, o conferință de presă pentru prezentarea lucrărilor şi o vizită în teren unde se desfăşoară lucrările de construcţie a staţiei de transfer Deleni, în cadrul contractului “Construirea staţiilor de transfer Hârşova şi Deleni” , contract derulat în cadrul proiectului “Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța” .

Valoarea contractului de lucrări este de 5.793.591,99 lei (fără TVA). Implementarea este realizată de către Consiliul Județean Constanța, constructor fiind S.C. Alcons Engineering S.R.L.

Lucrările care se execută în cadrul contractului constau în construirea a două stații de transfer a deşeurilor în localitățile Hârșova și Deleni, deșeuri care vor fi ulterior selectate şi transportate către depozitul conform de deşeuri de la Tortoman.

Termenul de finalizare al contractului este 15.12.2015.

Vezi aici prezentarea contractului de lucrări

Vezi aici înregistrarea video a conferinței

Vezi aici o galerie foto a evenimentului

Conferinta de prezentare a Contractului de Lucrari 1 – Închiderea depozitelor de deșeuri urbane neconforme (Hârșova, Cernavodă, Techirghiol, Murfatlar și Medgidia)

În data de 13 august 2015, Consiliul Județean Constanța, a organizat, la sediul Primăriei Orașului Murfatlar, o conferință de presă pentru prezentarea contractului de lucrări „Închiderea depozitelor de deșeuri urbane neconforme – Hârșova, Cernavodă, Techirghiol, Murfatlar și Medgidia”. Contractul se implementează în cadrul programului de investiții “Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța”, proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Acest contract de lucrări, în valoare de 31.372.940,35 lei (fără TVA) este implementat de asocierea de companii S.C. Polaris M Holding S.R.L., S.C. Iridex Group Import Export S.R.L. și S.C. Iridex Group Constructii S.R.L..

Lucrările care se execută în cadrul contractului sunt: proiectarea, execuția și finalizarea lucrărilor de închidere a depozitelor de deșeuri urbane neconforme din localitățile Hârșova, Cernavodă, Techirghiol, Murfatlar și Medgidia, precum și remedierea oricăror defecte ale acestora. Termenul de finalizare al contractului este 01.10.2015.

Jurnaliștii prezenți la eveniment au participat inclusiv la o vizită tehnică în șantierele contractului de lucrări la Cernavodă, Medgidia și Murfatlar.

Vezi aici prezentarea contractului de lucrări

Vezi aici înregistrarea video a conferinței

Vezi aici o galerie foto a evenimentului